Statele europene membre și Comisia Europeană împart responsabilitatea pentru asigurarea conformității la legile comunității. Respectarea acestui spirit de colaborare reprezintă una dintre cele mai bune căi de a verifica bunăstarea Uniunii Europene, pentru că în fiecare an un număr mare de directive și reglementări aprobate de instituțiile UE trebuie să fie transpuse în legislațiile naționale ale statelor membre.

Integrarea culturală și cea legislativă, ambele, formează o piatră de temelie a proiectului european. În această privință, chestionarea procedurilor europene de infringement nu poate fi ignorată. Cazurile tipice nu iau în considerare costul mare a nerespectării legii comunitare. În timp ce există desigur un cost economic, există de asemenea, mai presus de toate, un impact asupra calității vieții cetățenilor europeni.

Pe parcursul anilor, s-au făcut eforturi pentru a se obține o relație constructivă între Comisie şi statele membre, deci pentru a limita numărul de proceduri privind încălcarea dreptului comunitar (infringement), şi pentru a da statelor membre timp suficient să se conformeze.

Această călătorie, după cum vom vedea, a avut diferite rezultate: în timp ce numărul anual de proceduri deschise a decăzut, reclamațiile şi rapoartele completate  de cetățeni cresc constant. În acelaşi timp, statele membre par a avea dificultăți să scape de vechile obiceiuri, cu numărul de proceduri de infringement crescând la finalul fiecărui an.

Ce se întâmplă înainte unei proceduri de infringement

Căile care conduc spre demararea unei proceduri de infringement sunt variate, şi pot implica diferite părți litigioase: pe de-o parte, Comisia însăşi prin investigații speciale, iar de cealaltă parte, cetățenii prin rapoarte şi petiții. Numărul ultimilor menționați creşte constant: în medie, mai mult de 3700 de reclamații sunt primite în fiecare an împotriva statelor membre pentru potențiale încălcări ale legii comunitare.

Între 2014 şi 2018, doar trei țări au fost subiectul a mai mult de o treime dintre reclamații:Italia (16.31 la sută), Spania (12.06 la sută) şi Franța (8.27 la sută). În 2016, italia a fost subiectul a 753 de reclamații, recordul pentru un singur stat membru.

În timp ce datele pentru țări individuale descriu peisaje foarte diferite de la un stat la altul, trendul general arată o creştere puternică. 2018 a văzut cel mai mare număr de reclamații din 2014 încoace, cu 3859 de cazuri, 200 mai multe decât media anului anterior. Din nou, trei țări au fost subiectele unei largi proporții de reclamații. Prima e Italia, cu 633 de reclamații, aproape jumătate din care vizează piața internă. Următoarea este Spania, cu 486 de reclamații, și Franța cu 316.

De fapt, vasta majoritate dintre aceste reclamații nu ajung niciunde. Doar 4.77 la sută din reclamațiile depuse în 2018 au condus la investigații ulterioare ale Comisiei, prin mecanismul EU Pilot. Ca și cum nu ar fi de ajuns, în timp ce numărul de reclamații crește, procentajul celor care conduc la deschiderea unui caz EU Pilot este într-o decădere continuă. În 2014 cifra a fost 17.09 la sută, în 2016 a căzut la 12.75 la sută, și în 2018, cum am menționat mai sus, a decăzut la 4.77 la sută.

Aceste numere pot însemna multe lucruri, însă cu siguranță arată că percepția cetățenilor asupra comportamentului statelor membre se înrăutățește, determinându-i pe aceștia să depună un număr crescător de reclamații, care rar duc la o investigație adevărată a Comisiei Europene. Reclamațiile sunt respinse fie pentru că nu este detectată nicio încălcare a legii europene, fie pentru erori de un anumit tip, fire pentru că reclamațiile sunt retrase.

Mecanismul EU Pilot 

În urma unei reclamații, sau a propriei investigații interne, Comisia Europeană poate decide să lanseze o investigație EU Pilot. Această unealtă este implementată pentru a anticipa și rezolva potențiale dificultăți, fără a fi nevoie de începerea efectivă a unei proceduri de infringement.

Mecanismul EU Pilot, pus la punct de Comisie și statele membre pentru a schimba informația și a rezolva problemele ce vizează aplicarea legii UE sau conformitatea legii naționale cu legea UE, este conceput pentru faza premergătoare deschiderii formale a unei proceduri de infringement.

În ciuda faptului că această unealtă a dat multe roade pe parcursul anilor, Comisia a accentuat recent nevoie de a se folosi mai puțin de EU Pilot, pentru a evita adăugarea mai multor stagii birocratice înainte unei proceduri de infringement efective. Din acest motiv, în cazurile urgente, o procedură de infringement poate fi demarată fără a investigație EU Pilot premergătoare. Noua strategie a Comisiei este prea evidentă când ne uităm la date specifice: numărul de cazuri EU Pilot s-a dus de la 1.225 în 2014, la doar 110 în 2018. Căderea majoră a avut loc în 2017.

Mecanismul EU Pilot este bazat pe stabilirea unui dialog constructiv între statele membre și Comisie. În această privință, este important să ne uităm la rata de rezolvare a cazurilor EU Pilot, i.e. procentajul cazurilor în care Comisia consideră răspunsurile statelor membre satisfăcătoare. Cu cât este mai mare acest procentaj, cu atât mai folositoare o unealtă ca EU Pilot pare a fi, evitând demararea efectivă a procedurilor de infringement.   

La sfârșitul lui 2018, rata de rezolvare a cazurilor EU Pilot a fost de 73 la sută. Printre cele mai bune țări în această privință au fost Olanda, cu o rată de rezolvare de 91 la sută, Luxemburg (89 la sută) și Croația (85 la sută). Dintre țările mai mari ale UE, Franța și Spania se descurcă bine de asemenea, ambele având o rată de rezolvare de 80 la sută. Într-o situație mai puțin bună, oricum, sunt Germania și Italia, cu 71 la sută, și Regatul Unit (63 la sută).

Cu siguranță, merită să remarcăm cum această cifră variază de-a lungul anilor. Poate fi utilizată pentru a urmări capacitatea țărilor individuale de a răspunde la investigațiile Comisiei, ține discuții constructive, și evita proceduri de infringement.

La nivel european, rata de rezolvare a decăzut cu 3 la sută din 2014 și până în 2018, căzând de la 75 la 73 la sută. 57 la sută dintre țările UE și-au văzut rata de rezolvare înrăutățindu-se pe parcursul ultimilor patru ani. România mai presus de toate, a cărei rate de rezolvare a decăzut de la 79 la 58 la sută, o cădere de 26.58 la sută. Semne rele vin din Bulgaria (-25 la sută) și Slovenia (-20,99 la sută). Pe de altă parte, Luxemburg (+43.55 la sută), Croația (+30.77 la sută) și Ungaria (+24,19 la sută) s-au îmbunătățit semnificativ. Dintre țările mai mari ale UE, cei mai mari pierzători sunt UK (-17.11 la sută) și Italia (-5.33 la sută), în timp ce Franța (+7 la sută) și Spania (+16 la sută) arată cea mai mare îmbunătățire.

Ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani

După toate aceste faze, de la reclamațiile cetățenilor la investigațiile EU Pilot și Comisiei Europene, vine demararea unei proceduri de infringement efective. Primul pas al acestui proces presupune primirea unei notificări formale de către statele membre conform articolului 258 al Tratatului de Funcționare al UE (TFEU). Între 2014 și 2018, aproape 4000 dintre aceste scrisori au fost expediate, cu o medie de 796 pe an. După atingerea unui vârf în 2016, numărul a scăzut.

De-a lungul ultimilor patru ani, 3,981 de noi proceduri de infringement au fost deschise, dintre care 211 privesc Cipru, țara cea mai frecvent vizată de Comisia Europeană în această privință. Numărul mediu anual de proceduri demarate împotriva Ciprului este mai mare de 40, de departe cea mai mare cifră pentru oricare stat membru. Merită de asemenea menționat numărul mare de proceduri demarate împotriva Belgiei (198 noi proceduri deschise între 2014 și 2018), și Greciei (190). Printre cele mai virtuoase țări sunt Estonia (79 de cazuri deschise între 2014 și 2018), Olanda (86) și Letonia (99).

Cele 644 de noi proceduri lansate în 2018 au adus numărul de proceduri de infringement aflate în așteptare la 1,571. În anii recenți, cantitatea de proceduri deschise la finele fiecărui an a crescut constant. Din 2014 până în 2015 numărul a fost 1,350, în timp ce din 2016 numărul s-a păstrat peste 1,500. Asta înseamnă că în timp ce tot mai puțin proceduri sunt demarate, statele membre întâmpină dificultăți în eliminarea procedurilor deschise în anii precedenți.


Între 2014 și 2018, numărul de proceduri deschide la sfârșitul fiecărui an a crescut cu 16.63 la sută. Numărul a crescut cu 380 la sută în cazul Croației — dar intrând în UE în 2013, Croația a început evident anul 2014 cu un număr semnificativ mai mic de proceduri în așteptare decât celelalte state membre.

Printre țările mai mare ale UE, Italia (-21.35 la sută) la fel ca Franța (-20.51 la sută) par a fi avut cel mai mare succes în crearea de politici pentru reducerea numărului de dezacorduri cu Comisia. Același lucru poate fi spus pentru Grecia (-14.61 la sută), România (-13.24 la sută), și Polonia (-11.39 la sută). În contradicție, Germania și Regatul Unit și-au văzut numărul total de proceduri în așteptare crescând cu 17.65 și respectiv cu 20.37 la sută.

Arealele politice la care se referă procedurile s-au schimbat de asemenea în această perioadă. Din punct de vedere istoric, mediul înconjurător s-a dovedit a fi cel mai controversat areal pentru țările UE, și, într-adevăr, cea mai mare parte de infringement-uri în așteptare la sfârșitul lui 2018 (în jur de 19 la sută) au vizat mediul. Oricum, acest număr este în decădere: în 2014, asemenea proceduri au reprezentat 24 la sută din total. Părțile altor areale politice sunt relativ stabile, cum este cazul pentru mobilitate și transport (~15 la sută), piața internă (~10 la sută), și migrații și afaceri interne (~9 la sută).

Pe de altă parte, infringement-urile ce implică justiția și consumatorii cresc, ridicându-se de la 6 la sută la 10 la sută, la fel cum sunt cele ce implică rețelele de comunicare, conținut și tehnologie, crescând de la 1 la sută în 2014 la 4.26 la sută în 2018. Ultima cifră rezultă din rolul tot mai important pe care tehnologia îl joacă în viața de zi cu zi, o realitate care a condus la un număr crescător de directive aprobate, și în consecință un număr crescător de proceduri de infringement. În contrast, procentajul de cazuri ce implică sănătatea și siguranța alimentară a decăzut de la 7 la sută în 2014 la 2 la sută în 2018.

Țara cu cel mai mare număr de proceduri deschide a fost Spania (97 de cazuri), urmată de Germania (80) și Belgia (79). Cele mai mici cifre în această privință au fost deținute de Estonia (27), Finlanda (32) și Danemarca (32).

De ce sunt deschise atât de multe proceduri de infringement

După cum am văzut, cauzele care conduc la deschiderea unei proceduri de infringement sunt de mai multe tipuri. De-a lungul anilor, procentajul de proceduri împotriva implementării târzii a legii europene a crescut, mutându-se de la 65 la sută din total în 2014 la 74 la sută. În 2018, 17.69 la sută din cazuri au fost lansate împotriva aplicării necorespunzătoare a legii UE, și 8.12 la sută împotriva încălcărilor tratatelor europene sau reglementărilor.

Cele 419 de noi proceduri lansate în 2018 pentru transpunere întârziată de directive UE a adus totalul de asemenea cazuri la 758. Asta este aproape jumătate din toate procedurile deschise. Se merită să contrastăm aceste cifre cu numărul de directive cărora li s-a dat un termen limită de implementare din partea Comisiei. În fiecare an în medie, Comisia aprobă în jur de 55 de directive cu termen limită de implementare. În același timp, numărul de proceduri de infringement deschise împotriva transpunerii întârziate este în jur de 500. Asta înseamnă că fiecare directivă care necesită implementare cu un termen limită dat generează în medie zece proceduri de infringement împotriva statelor membre neconforme.

Care este rolul Curții Europene de Justiție? 

Un alt jucător important în procedurile de infringement europene este Curtea Europeană de Justiție. Acesta este corpul final care poate nu doar să condamne un stat membru pentru încălcări, dar poate să și impună aplicarea unei sancțiuni economice.

În medie, din 2014, în jur de 44 de cazuri noi aduse la Curtea de Justiție implică state membre care nu au fost capabile să se conformeze legii comunitare. În ciuda progresului din anii recenți, Grecia a avut mai multe cazuri la Curte decât orice alt stat membru de-a lungul ultimilor cinci ani (22 de cazuri, cu 18 deschise între 2014 și 2016). Germania este următoarea, cu 17 noi cazuri, apoi Polonia și Spania (ambele cu 16 cazuri noi).

Între 2014 și 2018, numărul total de cazuri noi care a ajuns la Curte a fost de 223. De-a lungul aceleiași perioade, 159 de cazuri au fost concluzionate, fie prin respingerea cazului, sau prin pronunțarea unei sentințe. Țările care se confruntă cu cele mai multe cazuri au, de asemenea, și cel mai mare număr de cazuri închise, incluzând atât rezultatele pozitive, cât și pe cele negative. Liderul aici este Grecia, pentru care 20 din 20 de cazuri au fost judecate ca implicând încălcări reale. Printre țările cu cele mai multe condamnări în ultimii patru ani se află Spania (14 din 14 cazuri), Polonia (13 din 14), și Germania (13 din 15 cazuri). Din cele 159 de cazuri concluzionate, doar 15 au fost respinse de Curte.

Analiza datelor disponibile ne permite să ne uităm chiar mai departe în trecut. Din 1952 până în 2018, în 3,957 de ocazii statele membre au fost aduse în fața Curții Europene de Justiție pentru nerespectarea legii comunitare. Din această perspectivă, o țară tinde să domine scena: Italia, cu mai mult de 652 de cazuri, sau 16.48 la sută din total. Următoarea, la ceva distanță, este Franța (419 cazuri, 10.59 la sută), apoi Grecia (411, 10.39 la sută).