Viața la malul mării, vacanțe în stațiuni tropicale și planuri de relocat pe litoral: toate acestea ar putea deveni doar o amintire.

Aproape jumătate din plajele cu nisip ale lumii vor fi aproape de extincție până în 2100 datorită inundatiilor provocate de climă ale coastelor, și a interferenței umane, conform unui nou studiu realizat de Centrul Comun de Cercetare (JRC) a Comisiei Europene, la care am avut acces în prealabil.

Pe lângă că pune în pericol fauna sălbatică și comunitățile izolate, eroziunea nisipului afectează grav infrastructura, urbanizarea și turismul de masă. Din moment ce plajele devin tot mai mici, oceanul va reprezenta un pericol tot mai mare pentru anumite locații. Guvernele au început să investească în măsuri de combatere care s-ar putea dovedi foarte scumpe și greu de întreținut.

Doar peste 30 de ani, eroziunea va fi distrus 36,097 de km (13,6%) din zonele nisipoase. Ea va progresa în cea de-a doua jumătate a secolului, curățând 95,061 de km (25.7%) din țărmurile din toată lumea.

Aceste estimări sunt departe de cel mai catastrofic scenariu. Într-adevăr, ele se bazează pe o prognoză optimistă cu economii globale ‘înverzite’ și o ameliorare a încălzirii globale. În acest scenariu cu mai puține calote glaciare topite și o dilatare termică mai scăzută a apei, oceanele vor crește doar cu 50 de cm pe durata secolului.

Creșterea va ajunge la 80 de cm dacă continuăm să eliberăm emisii de carbon la ratele actuale, avertizează Comitetul Internațional pentru Modificări Climatice (IPCC). Dacă acest lucru se întâmplă, un total de 131,745 km de plaje, sau 13% din litoralul neînghețat (din care o treime este nisipos), va fi acoperit de apă.

În jurul lumii, media retragerilor țărmurilor va fi de 86.4 metri (scenariu cu emisii de carbon scăzute) sau 128.1 metri (scenariu cu emisii de carbon crescute). Eroziunea efectivă va fi mai scăzută sau mai crescută în fiecare locație. Litoralurile mai plate sau cele mai puțin amenajate vor fi mai afectate decât cele a căror maluri sunt mai abrupte sau sunt menținute artificial ca parte a dezvoltării costiere.

În cel mai rău caz, România va pierde 148 km (19,5%) de țărm nisipos, situându-se pe locul 17 într-un clasament european condus de Regatul Unit.

Clasamentul internațional este condus de Australia (14,849 km), Canada (14,425 km), Chile (6,659 km), Mexic (5,488 km), China (5,440 km), și SUA (5,530 km), Rusia (4,762 km) și Argentina (3,739 km).

Cu totul, europenii ar putea fi nevoiți să spună adio la 15,780 km (42%) de maluri nisipoase (reprezentând 22% din totalul litoralurilor).

„Lungimea malurilor amenințate încorporează locații care vor fi scufundate mai mult de 100 de metri, presupunând că nu există nicio limită fizică a unei potențiale retrageri” a spus Michalis Vousdoukas, oceanograf la JRC și prim autor a studiului. „Limita aleasă de 100 m este conservativă, având în vedere că cele mai multe plaje au lățimi sub 50 m, în special lângă așezămintele umane și pe insulele mici, precum cele din Caraibe și Mediterană.”

Plajele mari se vor îngusta cu 100-200 m pe coastele Atlanticului și Pacificului și pe partea australiană a Oceanului Indian, exterminând peste 60% din nisipul din câteva țări sărace cu economii fragile și care depind de turismul costier.

„Trendurile erozive cresc proporțional cu gazele cu efect de seră,” a spus Vousdoukas. „Atenuarea moderată a emisiilor ar putea să prevină 17% din retragerea țărmurilor până în 2050 și 40% până în 2100, astfel prezervându-se o medie de 42 m de nisip între uscat și mare.”

Creșterea nivelului mărilor exacerbează problema construirii malurilor artificiale și a barierelor de recepție (clădiri, drumuri, baraje) care au epuizat rezerva naturală de material pentru refacerea plajelor nisipoase.

În unele regiuni, eroziunea marină este compensată de înălțarea solului (de exemplu, Marea Baltică). Sedimentele pot fi aduse de asemenea de râuri, fie în mod natural cum se întâmplă în Amazon, sau rezultând din activități artificiale, cum putem observa în deltele chineze care acumulează reziduuri din zonele industriale aflate în amonte.

Pe această cale, factorii antropici și geologici, ambii amplificând sau contracarând creșterea nivelului mării, contribuie la variația netă a lățimii malurilor. În ciuda acestui tipar general, puține țărmuri se extind.

Un al treilea și mai mic determinant al eroziunii este intensificarea furtunilor. Asociate cu schimbările climatice, acestea se pregătesc să erodeze și mai mult cele mai vulnerabile plaje.

Studiul prezice faptul că țărmurile britanice care suferă de cel mai mare grad de eroziune sunt exact acelea pe coastele de est și vest, mai expuse la mareele cauzate de furtuni decât cele din sud.

Până la sfârșitul secolului, până la 63% din regiunile de coastă joase ale Pământului, care găzduiesc una dintre plaje, vor fi amenințate. În aceste zone, atât densitatea populației, cât și dezvoltarea tind să fie mai crescute decât în zonele fără ieșire la mare.

„Expansiunea umană în zonele maritime va continua, majoritar pe țărmurile nealterate, acestea existând în număr mare mai ales în Asia și Africa” a spus Vousdoukas. „Prin urmare, este necesară luarea urgentă de măsuri de adaptare.”